January 20, 2021 General Culture De ce numărăm anii de la nașterea lui Isus?

Mi-a plăcut enorm acest citat, și, sincer să fiu, mă încurajează mult în ceea ce privește siguranța alegerii obiectului credinței mele, adică Isus. Citisem acest citat cu mult timp în urmă și mi-am pus întrebarea: de ce totuși numărăm anii de la Isus? Adică, știu cu siguranță că musulmanii au sistemul lor de datare, care începe din anul 622 d.H., de asemenea multe popoare din Africa au zeitățile lor. Iar despre Asia nici nu mai vorbim, acest continent are cele mai diverse și stranii religii. Totuși, toată lumea a acceptat într-un mod miraculos ca să numere anii după nașterea lui Isus. Pe cât pare de sentimental acest lucru pentru unii, există totuși și o explicație logică.

Înainte de a începe să dezbat acest subiect vreau să fac o mică remarcă:

Începutul erei noastre nu coincide cu anul naşterii lui Isus. Această eroare se datorează călugărului Dionisius Exiguus (cel mic), în sec. al VI-lea, care vrând să fixeze începutul erei noastre (creştine), l-a fixat în anul 754 de la fondarea Romei şi nu în anul 750, anul morţii lui Irod. Prin urmare, dacă Irod a murit în anul 4 î.e.n. Iisus nu se putea naşte după acest an, cunoscut fiind faptul că Irod a căutat să-l ucidă încă în faza de copil nou născut.

Acum să continuăm cu istoria:

Cu mult timp în urmă, când oamenii au început să planteze seminţe şi să aibă culturi de recoltat, au observat că timpul pentru plantare vine în acelaşi timp, în fiecare an. Aceasta a fost prima încercare a omului de a afla cât durează un an.

Egiptenii din Antichitate au fost primii care au măsurat un an cu ceva exactitate. Ei ştiau că cel mai bun moment pentru plantare era după revărsarea din fiecare an a Nilului.

Preoţii lor au observat că, între revărsări, Luna răsărea de 12 ori. Aşa că au numărat 12 luni pline şi aşa şi-au dat seama când se va revărsa Nilul din nou.

Dar aceasta nu era, totuşi, o metodă suficient de exactă. În cele din urmă, preoţii au observat că, în fiecare an, cam în timpul inundaţiei, o anumită stea foarte strălucitoare apărea chiar înainte de răsăritul soarelui. Ei au numărat zilele care au trecut până ce fenomenul s-a repetat şi au aflat că s-au adunat 365 de zile.

Acestea se întâmplau acum 6000 de ani şi până atunci nimeni nu a ştiut că un an are 365 de zile. Egiptenii au împărţit acest an în luni de câte 30 de zile fiecare, cu încă 5 zile separate la sfârşitul anului. Astfel, ei au inventat primul calendar. În cele din urmă, calendarul nu se baza pe lună (calendar lunar), ci pe numărul de zile (365 şi un sfert) de care are nevoie Pământul pentru a înconjura soarele (calendar solar).

Sfertul de zi care rămânea în fiecare an începuse să creeze din ce în ce mai multă confuzie. Drept urmare, Iulius Cezar a decis să-l clarifice. El a poruncit ca anul 46 i.Hr. să aibă 445 de zile pentru a „recupera” şi apoi fiecare an, începând de atunci, să aibă 365 de zile, exceptând fiecare al patrulea an. Acest al patrulea an devine an bisect, având 366 de zile, pentru a folosi fracţia rămasă din anii normali.

În anul 325 d.Hr. Sinodul de la Niceea a adoptat calendarul roman ca calendar oficial al Bisericii Romano-Catolice. Aproape identic cu calendarul nostru de astăzi, acest calendar se numește calendarul iulian în cinstea lui Iulius Cezar, care l-a introdus. Abia două secole mai târziu a fost conceput sistemul nostru actual de calculare a anilor de la nașterea lui Hristos. În acel moment, călugărul catolic de care am vorbit la începutul articolului, Dionisius Exiguus, a calculat anul nașterii lui Hristos din înregistrările disponibile și a propus ca Era creștină să înceapă în anul numit acum 1 d.Hr.

Totuși, această metodă de calculare a timpului de la Hristos nu a fost folosită pe scară largă până când Carol cel Mare a făcut-o oficială pentru Sfântul Imperiu Roman în secolul al IX-lea d.Hr. Până în secolul al XII-lea, Anglia începuse să folosească și sistemul, care s-a răspândit în întreaga lume odată cu colonizarea europeană care a urmat.

Însă, cu trecerea timpului, s-a constatat că Paştele şi alte zile sfinte nu picau când trebuie în anotimpuri. Prea multe zile „suplimentare” fuseseră îngrămădite.

În 1582, Papa Grigore al XIII-lea a făcut mici modificări calendarului iulian (sau „stil vechi”) pentru a-l face astronomic mai precis, astfel încât Paștele să fie sărbătorit la momentul potrivit. El a ordonat să se scoată zece zile din anul 1582. Şi pentru a menţine calendarul exact pentru toate timpurile, el a ordonat că anii bisecţi să fie omişi în ultimul an al fiecărui secol, cu excepţia anilor care sunt divizibili cu 400. Astfel, 1700, 1800 şi 1900 nu au fost ani bisecţi, în timp ce anul 2000, da.

Astfel, calendarul a devenit cunoscut sub numele de calendar gregorian (sau „stil nou”), iar calculul A.D. a devenit ferm stabilit pe măsură ce calendarul a fost adoptat de țările romano-catolice, cum ar fi Spania și Franța. Mai târziu, calendarul gregorian a devenit mai puțin asociat cu catolicismul și a câștigat popularitate, deoarece era corect și convenabil pentru comerțul internațional. A fost adoptat de mai multe țări protestante, precum cele din Scandinavia în 1700, Marea Britanie în 1752 și țările provenite din coloniile mondiale ale Marii Britanii, precum America în 1752 și India în 1757. China a adoptat același calendar în 1911, Rusia în 1918 , și unele țări ortodoxe orientale până în 1940. Astăzi, practic întreaga lume folosește calendarul gregorian în scopuri comerciale. Pentru a elimina implicațiile creștine din calendar, denumirile C.E. („ale erei comune”) și B.C.E. („Înainte de era comună”) sunt uneori folosite pentru a înlocui A.D. și B.C.

Au existat diferite încercări de a înlocui calendarul gregorian, astfel încât să nu se folosească nașterea lui Hristos ca punct de plecare. În 1793, Franța a început să numere ani de la Revoluția Franceză anul anterior, abandonând săptămâna de șapte zile și împărțind fiecare lună de treizeci de zile în trei perioade de câte zece zile fiecare. Acest sistem a fost întrerupt la 1 ianuarie 1806 după ce Napoleon Bonaparte, pentru a fi recunoscut de Papa ca împărat al Franței, a fost de acord să revină la calendarul gregorian. Un exemplu mai recent este Sri Lanka. Când acea țară a obținut independența în 1966, a optat pentru a reveni la calendarul budist, dar în 1971 a revenit la calendarul gregorian din cauza dificultăților din comerțul internațional.

În concluzie, răspândirea colonizării creștine dar și faptul că acest calendar este destul de corect astronomic, au fost bazele la stabilirea calendarului pe care îl folosim astăzi, iar comerțul internațional continuă să motiveze utilizarea acestuia. Iar faptul că savanții au decis ca anul 1 al erei noastre să fie anul nașterii lui Isus și faptul că întreaga lume a acceptat asta, nu este o coincidență – ci este doar datorită faptului că Isus a schimbat istoria, și viața mea inclusiv. A ta viață tot?