De ce ne enervăm?

„Dacă nu-ți convine ceva, schimbă acel lucru. Dacă nu-l poți schimba, schimbă modul în care te gândești la lucrul respectiv.”

Mary Engelbreit

Într-o vreme, mă enervam incredibil când cineva întârzia. După ce, într-un final, persoana în cauză apărea, îmi manifestam iritarea în modul cel mai… sincer. Mi-am dat seama, în timp, că deşi eu mă consumam şi eram prost dispus, oamenii întârziau oricum. Plus că nu ştiu de ce, dar am senzaţia că izbucnirile mele nu făceau decât să încurajeze lipsa de punctualitate…

Dar de ce mă deranjează astfel de situaţii încât să mă înfurii? De ce te deranjează, de exemplu, dacă cineva îţi spune să taci? Sau când cineva nu te tratează cu restect? În fond ce este totuși furia? E bună sau rea? Care sunt cauzele?

Ce este furia/enervarea?

Fiindcă ca și sens aceste 2 cuvinte sunt foarte aproape, le voi trata pe ambele în subiectul de azi. Așadar, dicționarul limbii române definește enervarea astfel:

ENERVÁ, enervez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde calmul, a-și ieși sau a scoate pe cineva din fire; a (se) înfuria, a (se) irita; a (se) indispune. – Din fr. énerver.

FÚRIE,furii, s. f. Stare de extremă iritare; mânie nestăpânită; violență. ◊ Loc. adv. Cu furie = extrem de furios; cu putere mare, nestăvilită. ♦ Fig. (Rar) Dorință puternică, patimă, pornire nestăpânită. [Acc. și: furíe] – Din fr. furie, lat. furia.

Majoritatea privim enervarea ca fiind ceva rău. De ce? Pentru că vedem rezultatele ei. Bărbații care se enervează și își bat soțiile și copii. Femeile care se enervează pe soții lor și inițiază certuri. Cuplurile care se enervează și divorțează. Copii care se enervează pe părinții lor că le-au interzis să stea mai mult de o oră la calculator. Părinții care se enervează pe copii pe mii de motive. Angajații se enervează pe șefi și șefi care se enervează pe angajați. Și lista ar putea continua… Din cauza acestor lucruri privim enervarea ca fiind ceva rău.

Dar acest mod de a privi enervarea este greșit. Vedeți voi, adânc în subconștientul nostru enervarea este o reacție la anumiți factori. La fel cum frica este reacție al pericolului, enervarea este o reacție și un indiciu al nedreptății din jurul nostru. Fiecare persoană, indiferent de capacitatea sa intelectuală, pentru a trăi în lumea aceasta și-a creat un set de reguli și concepții privitoare la lume. Acele lucruri reprezintă ”standartul” personal. Tot ce trece peste provoacă reacții. Iar lumea în care trăim, cu părere de rău, este plină de nedreptate. Sunt prea mulți oameni egocentrici care se gândesc doar la cum ar putea să-și realizeze interesele personale și prea puțin le pasă de faptul că rănesc pe alții.

Drept urmare, când cineva se comportă cu nedreptate la adresa noastră, noi ne enervăm. Și e normal ca să răspundem la această nedreptate. Deci, enervarea, în fond, nu este ceva rău, ci ea trebuie privită ca o motivare. La fel cum setea te motivează să bei apă, iar foamea să mănânci. Furia trebuie să te motiveze să răspunzi la acea nedreptate și să rezolvi cauza enervării tale. Pentru că în majoritatea cazurilor am reușit să observ 2 cauze majore la enervare:

  1. Imaturitatea și
  2. Lipsa de stimă de sine

Prima cauză a enervării: Imaturitatea.

Mi-am analizat aproape toate crizele mele de furii. Am observat ca majoritatea aveau la bază imaturitatea. Să analizăm un exemplu practic. Într-o seară mă enervasem foarte tare pe faptul că nu reușeam să-mi țin echilibrul atunci când stăteam în mâini. Mi-am luat mănușile de box și am început să dau cu pumnii în pereți. Deci, eu m-am enervat pe faptul că nu reușesc să stau în mâini. De ce? Pentru că nu aveam în acel moment echilibrul dorit. Și pentru că practic doream să am acel rezultat rapid. Doar copiii mici bat din mâini și din picioare pentru că vor totul și acum. Orice persoană matură înțelege faptul că ca să reușești un lucru ai nevoie de multă practică. Nu să te enervezi, dar să practici până se primește. Dacă un lucru este în puerile noastre ca să îl schimbăm, atunci nu trebuie să ne enervăm, ci să lucrăm la acel lucru până îl schimbăm eventual.

Dar dacă un lucru nu este în puterile noastre să îl schimbăm, atunci trebuie să îl acceptăm așa cum este. Spre exemplu, cum ar arăta dacă acum m-aș enerva pe Dumnezeu că oamenii mor. Uite așa situație. S-ar mira nu doar Dumnezeu de copilăreala mea, dar și oamenii de la 18 ani în sus. Sau, să luăm un exemplu.

Înțelegeți ce zic… nu are sens să te enervezi în nici un caz… nici pentru lucrurile care nu ne sunt în puterile noastre a le schimba, nici pentru lucrurile care le putem schimba (pentru că pe astea trebuie să le schimbăm noi și punctum).

A doua cauză a enervării: lipsa de autostimă.

Aici mă voi opri puțin mai mult, pentru că totul porneşte de la alegerile pe care le face fiecare persoană de-a lungul vieţii. Alegeri care sunt într-o strânsă legătură cu alimentarea propriei fericiri sau bunăstări. Pentru ca să fie fericită, o persoană trebuie să se simtă bine în pielea ei, cu alte cuvinte să aibă un nivel ridicat al autostimei.

Stima de sine este un produs strict al modului în care fiecare îşi trăieşte viaţa. Atunci când cineva ia orice fel de decizie în viaţă, o face pe baza unuia dintre motivele următoare:

pentru că aşa se simte bine.

Atunci când cineva ia o decizie doar pentru că aşa se simte bine, deşi ştie că acel lucru este greşit, acţiunile îi sunt dictate de obiceiuri sau impulsuri trupeşti şi, în acest caz, autocontrolul începe să se piardă. De exemplu dacă alegi să vezi un program la televizor, deşi îţi propuseseşi să termini proiectul pentru a doua zi, propriul comportament te poate enerva. Sau atunci când mănânci prea mult, pentru că te face să te simţi bine pe moment, ulterior te înfurii pe tine pentru că ştii că nu este sănătos şi te poţi alege cu o indigestie severă.

Toate acestea sunt decizii luate în contradicţie cu adevăratele tale dorinţe interioare, care te fac practic sclavul propriilor tale pofte. Aşadar nu eşti liber, nu eşti independent. Şi orice situaţie care privează de libertate dăunează stimei de sine.

pentru că aşa îşi creează o imagine mai bună

Atunci când o persoană face un lucru doar pentru că acesta îi creează o imagine bună în faţa celorlalţi, nu trăieşte de fapt pentru ea, ci pentru o imagine, pentru propriul ego. Opinia unei astfel de persoane despre sine variază în funcţie de abilitatea de a-i impresiona pe ceilalţi, de aceea ea va avea nevoie întotdeauna de alţii pentru a-i alimenta această imagine, lucru care o privează de independenţă şi care duce inevitabil la scăderea respectului şi a stimei de sine.

Pentru a-şi crea această imagine în faţa celorlalţi, oamenii fac tocmai acele lucruri care îi pun într-o lumină şi mai proastă: se laudă, îi judecă sau îi critică pe alţii.

pentru că aşa este bine sau corect.

Atunci când cineva alege să facă ceea ce este bine în viaţă (nu ceea ce îl/o face să se simtă bine, ceea ce este uşor sau ceea ce îi creează o imagine bună), acea persoană este mulţumită de ea însăşi. Doar atunci acţiunile îi sunt liberedeţine controlul asupra propriei vieţi şi ajunge la un nivel al stimei de sine ridicat. Libertatea este elementul cheie al respectului de sine. Nu poţi să fii mulţumit de tine însuţi când depinzi constant de ceva (cum ar fi, de exemplu, ajutorul financiar).

Ce legătură există între stima de sine şi sentimentul de furie?

Simplu. Barometrul ce determină gradul de enervare pe care îl manifeşti tu, ca persoană, faţă de alţii, în orice situaţie dată, se bazează pe gradul în care simţi că deţii controlul asupra ta şi asupra vieţii tale. Cu cât este mai mare respectul de sine, cu atât va scădea cantitatea de respect pe care ţi-l vei dori de la alţii, deci cu atât mai puţin îţi va păsa de ceea ce cred ceilalţi despre tine.

Dacă cineva este nepoliticos sau spune ceva jignitor despre tine, dacă ai un nivel scăzut al stimei de sine, acest lucru te va face să îţi pui întrebări cu privire la valoarea propriei persoane şi să te înfurii. Practic îţi afectează modul în care ai nevoie să te vezi tu pe tine, lucru care te împiedică să simţi că deţii controlul. De aici toate merg în lanţ: răspunsul emoţional la pierderea controlului este teama, iar răspunsul la teamă este mânia, care creează iluzia că eşti puternic, că deţii controlul, când, în realitate, pierzi controlul. Dar este doar o iluzie, care nu conferă un confort psihologic de durată.

Deşi în zilele noastre nivelul stresului atinge cote alarmante (stresul provine dintr-un sentiment acut de lipsă a controlului),nzidirea unei autostime sănătoase și practicarea inteligenței emoționale vor rezolva orice stare de furie.

Back to Top
Back to Top
Close Zoom
I've disabled context menu to protect my data. If you want to copy some data please contact me to reach an agreement.